Kleine und fein ... oder?

   M-am trezit cu noaptea-n cap, de nerabdare ca o pornim la drum. Abia asteptam sa dau nas-in-nas cu ce ziceam c-o sa fie noua casa. Abia asteptam sa vad cum o simt, cum ne imprietenim.
4 tari si 9 ore mai tirziu ne-am cunoascut.

   Ma intrebati de prima impresie? Well ... chiar nu stiu ce sa zic mai intii ... ca n-am simtit acel click datator de conexiune, ca o simt cumva ostila, chiar daca nu mi-a facut absolut nimic, ca nu ma vad traind aici nicicum.
Daca m-ati fi intrebat acum citeva luni cind am inceput sa discutam (propunerea e mai veche, insa pina anul asta nici macar n-am luat-o in considerare) de o posibila mutare, ei bine, eu am fost foarte entuziasmata. Ba chiar ma gindeam ca am deja "experienta" de expat, asa ca, atita cit tine de mine, stiu ce sa fac si cum sa procedez pentru adaptarea mai rapida.
Au mai trecut citeva luni de la entuziasmul initial. Am mai macerat informatiile, le-am strecurat si m-am mai temperat. Mi-am tradus entuziasmul asta initial (care si pe mine m-a uimit foarte mult) prin faptul ca, inconstient, mi-am dorit la momentul acela sa fug. Aveam nevoie de un, cumva, nou inceput si m-am alimentat cu un surogat. Dar asta nu e o solutie sau o rezolvare la problemele care ma macinau la momentul respectiv. Asa ca le-am luat pe rind. Am mai astepta, de la departare m-am informat, m-am pus in anumite situatii, am inceput listele, ne-am interesat din punct de vedere birocratic ce inseamna mutarea dintr-o parte in alta, si abia apoi "vizita" in partia posibil-gazda. Nu stiu daca am abordat totul dintr-un unghi bun, dar asa am crezut de cuviinta.

   Unde ne situam acum?
Sintem de duminica aici. Prima seara mi-a lasat un gust foarte amar. Am asteptat dimineata pentru ca, nu-i asa, in lumina totul apare altfel. Ei bine, nu. Nu pentru mine si nu in relatia mea cu Elvetia.
Nu ma intelegeti gresit, n-am vazut tot, peisajele sint rapitoare, aerul curat in afara orasului, insa nu simt ca mi se potriveste ...
Ieri imi propusesem sa vizitez Luzern, Basel, poate Zurich sau Bern. Am renuntat. N-am putut sa ies prea mult din hotel. Nu am simtit absolut deloc bucuria turistului, nu mi-am dorit sa vad nimic. N-am vrut sa stiu. Niciodata n-am simtit o asa repulsie fata de un oras, o zona. Cu chiu cu vai m-am extras din camera de hotel si m-am plimbat putin. Impresia din ajun nu se schimbase. Apoi am vazut o casa, undeva la marginea Olten-ului, o zona de tara, linistita, cu vedere catre munti si culturi. Perfect! Dar nu indeajuns.

Azi-dimineata dupa o cafea tare si-un iaurt de coacaze am iesit in strada. La ora 8 ma plimbam deja printre case, observam oamenii grabiti spre serviciu. Am evitat zona turistica inadins. Am intrebat un localnic unde este centrul (stiam, dar voiam sa vad reactia, ca parte din test), am stat la semafor chiar daca nu trecea nicio masina din directia mea, iar dupa un tur de-o ora si jumatate m-am oprit in gara sa cumpar o cafea si-un covrig.
Am ajuns in centrul istoric si m-am prabusit pe-o banca. Am impartit covrigul cu 6 porumbei, si abia dupa ce i-am ghiftuit bine am vazut ca exact sub nasul meu trona un afis mare-mare "Tauben nicht futtern!", pentru ca porumbeii sint considerati un fel de sobolani zburatori iar elvetienii nu-i agreeaza. Hmmm ... nu chiar pe gustul meu!

De ce nu se produce acel click? Pentru ca, printre altele:

- eu aveam o imagine foarte clara despre cit de curata este Elvetia. Un mit! Am vazut oameni aruncind fara cea mai mica stringere de inima mucuri de tigari pe jos;
- prea putini vorbesc engleza: cind mi-am cumparat cafeaua am incercat in engleza, iar "coffee" nu i-a miscat niciun muschi fetei, doar la kaffee s-a lamurit ce vreau. Cineva m-a intrebat ceva in swiss,  i-am spus ca nu inteleg, dar ca poate ajut in engleza. Raspunsul a fost "me, little, danke":) Nici la hotel n-am fost mai norocoasa, doar ca mai stiu si eu cite un cuvint in germana si m-a ajutat putin;
- foarte multi oameni ai strazii, neagresivi, dar totusi pretutindeni si nu in numar neglijabil;
- cam agresivi in trafic, chiar ieri  am asistat la niste scirtiieli de roti si o spectaculoasa rotire de 90 de grade  pe o trecere de pietoni;
- nu e suficient ca as invata germana (ceea ce e un mare plus pentru mine), trebuie sa invat "swiss german";
- aceasta dubioasa repulsie fata de pasari;
- imi trebuie adaptor pentru prize;
- am auzit (dintr-o companie intrenationala) ca sint cam discriminatorii cu nevorbitorii de germana.

Dar:

- apa are un gust foarte bun;
- aerul este mai curat;
- am mirosit iarba proaspata;
- sa iesi din "clatita" in care locuiesti si sa vezi munti cu creste albe, atita verde si conifere, nu e de neglijat;
- am citit azi pe banca "Desteptarea Evei" - Alice Miller;
- mi-a iesit in cale "The art of travel", volumul lui Alain de Botton, elvetian de origine. Trebuie sa va spun de obiceiul meu de a cumpara o carte din fiecare tara prin care trec, iar de Botton a aparut exact cind respiram mai greu si sacadat, ieri;
- soarele e generos;
- au covrigi deliciosi.

Pe-aici ma aflu acum. Urmeaza niste intilniri, apoi intoarcerea acasa si decizia finala, cred.

Am stat si-am invatat limba (III)

Sa mergem cu povestea mai departe ... (Aici si aici sint primele doua episoade)

Ca sa scurtez asteptarea, va spun ca mult asteptatul semn de viata de la scoala a venit undeva prin iunie, materializat intr-o scrisoare, de fapt o invitatie de prezentare a cursurilor. 

Incepusem iarasi sa sper ...

Mi-am luat partenerul de-o aripa si am purces spre locul indicat, la ora cuvenita. 

O cladire in Rotterdam, cu portile larg deschise, iar pe niste cartoane mari erau indicatii in olandeza spre sala unde urma sa se desfasoare mult-dorita prezentare. 

Puhoi de lume! Cuminti, am luat loc unde ni s-a spus si mi-am dat seama ca prezentarea a inceput pentru ca niste doamne se agitau, scoteau niste sunete necunoscute mie, in "fata clasei". 

Da, ati ghicit!!!! Prezentarea s-a tinut in limba olandeza. Cine erau cei prezenti? Ne-olandezi, oameni dornici sa invete aceasta limba, pe-aici pe colo cite un nativ, cum a fost si in cazul meu, venita cu partenerul. 

Tot circul a tinut mai bine de o ora. Spre final ni s-a recomandat si banca de unde putem sa facem imprumutul pentru curs. Ok, dar la cit se ridica acest curs? 

4000 de euro!!!! Pentru un an de zile, taxele de examen incluse! 

Capitolul fiind brusc incheiat, am zis ca ma voi reorienta catre un curs mai prietenos, pe cont propriu. 

Asa am ajuns, in toamna (pentru ca venise si vacanta mare) la o scoala populara care oferea cursuri de olandeza. 25 de lectii, start in septembrie, finis in februarie, 280Euro. Acceptabil. Trecusera deja 9 luni de cind ma stabilisem aici ... o vesnicie! Ne-am adunat vreo 20 in grupa, care de pe unde, cu un prof mai batrin decit "hebban olla vogala" dar cu ceva carisma si am inceput.

Am urmat doua module, pina in iunie. 

Intimplarea a facut ca in acea perioada sa vad o reclama la televizor care ne indemna pe noi astia, alohtonii, sa sunam la primarie pentru cursuri de integrare pentru ca vom fi ajutati. 

Am pus mina pe telefon si am sunat ... De data asta cineva de la serviciul social se ocupa de aceste cursuri. Dupa toata aventura din anul precedent, invatindu-mi lectia ping-pong-ului la cate am fost supusa, am cerut nume celor cu care am vorbit, numele si functia.  Numele celei care m-a invita la sediul primariei la o prima discutie, care-mi promitea curs aproape gratuit. 

Asa s-a nascut o sincera prietenie intre mine si serviciul social.

Eu nu eram chiar pe lista eligibila venita fiind dintr-o tara din UE. Am mers pe cartea "tara UE dar fara drepturi" si cu o mare dorinta de integrare rapida, iar tot ce-am putut obtie a fost un "traict scurt", din septembrie pina in martie, urmat de examene, 4 la numar si doar 270 euro. 

Unde am fost trimisa? Surpriza! Exact la scoala care-mi garanta invatarea olandezei pentru 4000 de euro!!!!

Toata vara i-am sunat si le-am reamintit ca vreau sa fiu intr-o grupa care incepe in septembrie, fara discutie, avind sustinerea angajatului de la serviciu social. 

Am mers la scoala, de 3 ori pe saptamina cite 3 ore, pina-n martie, am dat examenele anul urmator undeva prin mai-iunie. Colaborarea s-a incheiat fericit! Incepusem sa si lucrez intre timp.

Pentru ca iar imi faceam planuri si stiam ca vreau mai mult, dupa ce m-am vazut cu diplomele in buzunar, am sunat iar la primarie ... pentru un nivel mai ridicat de curs. Indrazneala? Poate. 

Aceeasi persoana de la Serviciul Social m-a "recomandat" pentru un alt curs dat fiind ca le-am explicat de ce primaria asta trebuie sa "investeasca" niste bani in mine si nu intr-un chnez, afgan sau mai stiu eu cine. Trecusem printr-un curs rapid, spre deosebire de colegii mei ramasi acolo pentru un an, lucram, eram platitor de taxe, imi luasem examenele cu brio si voiam sa aplic pentru cetatenie. 

Astfel ca anul trecut am aterizat in mijlocul unui alt modul, mai ridicat. Am schimbat 4 profesori, am terminat doua manuale si am mai dat 4 examene. 

De-acum totul tine numai de mine. Vorbesc, dar nu perfect (ba mai e cale lunga), insa ma fac inteleasa, citesc in olandeza, fac integrame, cuvinte incrucisate, mai si cite o gluma. 

Pina sa ajung sa lucrez am vrut sa voluntariez. Am fost respinsa pentru ca NU vorbeam olandeza. 

De ce nu puteam(,) sau nu voiam sa lucrez? Si-aici am avut o intreaga aventura datatoare de dureri de cap. Nu stiu daca mai merita povestita. Voiam dar nu puteam! 

In toata perioada asta mi-au curs multe lacrimi de neputinta, am dat sute de telefoane si-am trimis zeci de scrisori, am apostilat acte, mi-am echivalat diplome, mi s-au inchis usi in nas si aproape c-am intrat pe fereasta. N-a fost usor, iar de departe se vede altfel. Nu invinuiesc pe nimeni, asta este sistemul in care am ales sa traiesc. 

Desigur, am avut si experiente foarte frumoase, functionari deschisi si prompti, oameni dornici sa ma ajute. 

Tot zbuciumul asta a avut ca rezultat final obtinerea cetateniei in martie. 

Nu sint admiratoarea lui  Coelho, insa m-am regasit in povestea samintei de bambus care, vreme de 5 ani, isi dezvolta radacinile subteran, invizibil ochiului, iar dupa aceasta aparenta "inactivitate" creste 25 de metri.

Einde! 

Cu masina prin Olanda sau "If you don't like my driving, get off of the sidewalk! "

   A sosit si clipa sa va introduc in tainele condusului in Olanda.

Sa conduci in Tarile de Jos este, in mare, o experienta cit se poate de pozitiva, insa leoparzii sint peste tot!
Drumurile sint foarte bune (proportional cu taxele exorbitante la care contribuim cu totii cu un zimbet amar pe buze), exista 3 benzi pe sens, maxima de 120 sau 130 (mai nou introdusa pe unele autostrazi, in teste), semnalizari, semne de circulatie plantate in locuri vizibile, foarte multe sensuri giratorii in loc de semafoare (lucru extrem de bine gindit, care ajuta mult la fluidizarea traficului) ce sa mai, aproape raiul.

Dar ....

   Exista aceste  "legi nescrise" de care trebuie sa tii seama daca vrei sa conduci linistit si fara dureri de cap in tara morilor de vint, plus niste karma points drept bonus.

Luati aminte:
- trebuie sa conduci cit mai aporoape de masina din fata. Acest gest te face, clar, unul de-al lor;
- daca esti prima masina la semafor, nu te mai mira daca, la o fractiune de secunda dupa ce s-a facut verde, este apostrofat cu un claxon sa-ti misti fundul mai repede, idioot!;
- daca ai impresia (nu trebuie sa fie si adevarat) ca cineva ti-a taiat fata, nu-l lasa, accelereaza si stai in fundul lui ca sa-si invete lectia;
- daca esti femeie la volan ai intotdeauna prioritate, pentru ca iti faci. Ba ai tot dreptul sa te enervezi daca cineva indrazneste sa te contrazica, chiar si atunci cind are dreptate, klootzak!
- daca esti prima masina la semafor, ai foarte multe sanse nici macar sa nu vezi cind se face verde pentru simplul fapt ca stai exact sub semafor, gratie proiectantilor. Dar nu-ti face griji, colegii de trafic te vor anunta in mod rapid, cum am spus mai sus!
- cind circuli pe drum unde viterza maxima este 50, si o mai si respecti, in mod sigur iti atragi coada dupa tine, olandezii fiind dornici de ceva aventura la 60 de km pe ora. Kom op, godverdomme! In schimb, daca esti pe drum cu 80, condu cu 70 pentru ca asa fac toti!
- trebuie sa-ti fie clar ca nimeni nu-ti da prioritate in trafic;
- daca vrei sa depasesti, asteapta-te ca masina paralela sa accelereze brusc;
- pe autostrada olandezilor le place foarte mult sa schimbe benzile, si fara un motiv real, doar pentru ca trebuie sa le "foloseasca" la maxim - revenim la plata taxelor de drum.
- biciclistii au intotdeauna dreptate si implicit prioritate, chiar daca pe fietspad sint dintii de rechin;
- un alt motiv garantat de iritare a olandezilor este sa incetinesti in momentul in care vrei sa faci stinga sau dreapta;
- farurile pot sa fie de puteri diferite, stinga mai puternic, dreapta mai slab, sau invers. Important e ca impreuna dau suma necesara!

In loc de concluzie...

Soferii de taxi si camioane, masini mari in general, sint identici. Acestia reprezinta o categorie aparte, dar comuna, indiferent ce scrie pe carnetul lor de conducere, Nl, Ro, D.

Si toate vin de la spuma de lapte ...

M-am trezit pe la 3 jumatate azi-dimineata si m-am tot gindit la chestii. Mi s-a cam intimplat in ultima perioada, de cind tot am de luat diverse decizii, sa ma trezesc in mijlocul noptii cuprinsa de sentimente si senzatii amestecate.

Citeodata visez la cind de bine o sa fie, mai bine decit ne este acum, desi nu sint chiar sigura ca exista mai binele decit cel prezent. Si visez cu ochii semi-deschisi, decorez casa cea noua, visez cum descopar zona, cum merg la scoala si la job, cum weekendurile ni le petrecem ori la munte, ori in tarile vecine ori cu prietenii in gradina noastra mare si imbelugata.

Alta data ma trezesc brusc, cu sudoare pe frunte si un val rece pe spate, cu respiratia taiata si ingrijorata. Si ma gindesc cum sa facem ca tot procesul pein care trebuie sa trecem sa fie mai usor si rapid, cum o sa ne acomodam si daca avem noroc de-o casa asa cum visam sau trebuie sa ne multumim cu o simpla casa.

In alte nopti ma gindesc la familia mea si-i iau in brate pe toti si-i string tare sa nu plece, sa ramina cu mine, sa fie aici indiferent cit de departe fizic sintem. Mi-e dor de ei, de toti. Nu ma indoiesc ca decizia mea de-a pleca departe de ei n-a fost buna, nu, doar mi-e dor. Si mai stiu ca ei sint cu mine totdeauna, doar ca nu am gasit inca formula ideala - desi ma tare indoiesc ca exista - sa le si arat cit de mult ii iubesc. Cumva cu familia mea am fost cam zgircita in a-mi exprima sentimentele verbal, chiar daca cuvintele imi atirnau pe limba gata sa fie auzite. Le-am inghitit. 

Azi-noapte ma gindeam ce-o sa se aleaga de Romania. Ma gindeam ce-as raspunde eu la niste mesaje venite pe Facebook, ma gindeam la prietena mea care a zis ca azi ma viziteaza. Ma gindeam ca sint norocoasa, chiar daca, de multe ori, imi spun in gind ca nu. Ba nu, sint! Si sint foarte recunoscatoare.

Sint recunoascatoare pentru norisorul asta pufos de lapte din cafeaua mea, de faptul ca mi-am pastrat soarele in suflet desi eu pina acum n-am avut decit o saptamina de vara de-adevaratelea, sint recunoscatoare ca pot sa-mi cumpar carti multe si am timp sa le citesc, sint norocoasa ca exist. Poate ce-am spus pina acum suna ca o peltea lungita, dar nu pot sa nu ma gindesc la binele de care sint inconjurata.

O noua viata

   Cred ca ma aflu acum, din nou, la rascruce de drumuri. Trebuie sa inchid conturi, sa schimb adresa, sa imi fac bagajele si sa o pornim la drum. La drum intr-o noua tara. Sa ne cautam viata altundeva.
Dar pina cind sa vina momentul in care vom inchide o usa lasind in spatele nostru o casa cu peretii goi, pentru voi si pentru mine, as vrea sa va vorbesc despre tara al carui  supus am si devenit intre timp.



Cam un an de zile am cochetat cu ideea sa ma mut aici. Am asteptat, m-am sucit, m-am invirtit, incercam sa-mi gasesc sensul in societatea asta atit de diferita de a noastra, cumva imi parea o tara la capatul lumii si literalmente sub nivelul marii. Deci, cum fac sa o fac acasa? In desele vizite din acel an am incercat sa vad Tarile de Jos alfel, dar nu prin ochi de turist. Pentru ca urma sa nu mai fiu (sau nu) turist. Dupa framintari, deliberari, liste pro si contra am ales "pribegia".

Am spus "da" si iata-ma in Olanda, tara care se afla, afara, la o usa distanta de mine, gata sa fie descoperita.
In loc sa mai vizitez muzee sau orase, eram ocupata sa aflu de unde-mi pot procura lapte, cum sa-mi fac asigurare de sanatate, unde sa ma inscriu si cu ce acte, unde sa parchez bicicleta, unde sa arunc gunoiul, chestii care in Romania nu-mi furau timpul si nu-mi secau energia zilnica. Alta clima, alta tinuta vestimentara adecvata schimbarilor meteo zilnice, alte branduri, alte strazi, alte sunete. Asadar, alte preocupari zilice, alt peisaj.
Asta inseamna ca am inceput procesul de acomodare intr-o noua tara, in strainatate.
Dimineata cind ma trezeam auzeam sunete, vorbe, insa total necunoscute pentru mine. Simteam o curiozitate amestecata cu neliniste.

Ce voiam era o rutina, sa-mi gasesc locuri favorite, un supermarket in care fetele vinzatorilor sa-mi fie familiare, un bar, o cafenea in care sa ma duc regulat cu prietenii pe care-i voi avea. La fel ca acasa in Romania.

La fel ca in oricare alta tara, inclusiv cea de bastina, aka Romania, oamenii locului sint rezultatul culturii, a istoriei, a limbii.  E vorba de obiceiuri, de structirile sociale, de viata de zi cu zi, de normele si valorile societatii. Imi pare cumva c-am dat-o deja intr-un soi de limbaj de lemn, dar cred ca in momentul in care decidem sa ne mutam, in primul rind acolo trebuie cautat si luat aminte. Toate acestea se-nmagazineaza voit sau automatic in timp.

N-am asteptat ca in 6 luni de zile sa devin una de-a lor, sau sa-i inteleg 100%. Probabil ca nu se va intimpla niciodata. Insa, poti sa acumulezi la scoala, la serviciu, in interactiunea cu vecinii sau la magazin. Asa cum nici noi nu sintem constienti de cultura noasta, nici olandezii nu sint de a lor. Pentru ca totul a venit firesc, avem  mostenit din neam.
Diferenta este ca eu sint acum aici, am ajuns aici la un moment dat, si am putut sa vad deosebirea, sa o simt, sa o traiesc. Sa simt pe pielea mea cum reactioneaza olandezul intr-o anumita situatie, si cum cred eu ca ar riposta prin prisma modelelor pe care le-am adus cu mine in bagaj.

Cred ca e valabil in orice alta tara am decide sa locuim, insa as vrea sa ma refer strict la Olanda.

Societatea olandeza este foarte complexa. Este un melanj de nou si vechi, o comunitate mixta, cu influente vestice si orientale, a caror practica de zi cu zi, sau altfel spus, comportamentul social zilnic nu este acelasi cu valorile si etichetele noaste dobindite genetic, cu care am fost invatati sa traim.

Asa ca, mai ales in primele luni, treburile de zi cu zi m-au adus intr-o serie de intilniri interculturale cu olandezii, care, uneori, m-au facut sa ma intreb "ce naiba s-a intimplat"?
Si-asa am aflat ca ce am trait eu in primele luni, poate chiar primii ani, cind am acumulat foarte multe "incidente" aproape inexplicabile pentru mine, care ma faceau sa ma inchid in casa pentru 24 de ore, sau sa-mi fac bagajul pentru ca nu mai inteleg nimic, ei bine, toate acestea au un raspuns si o definitie: SOC CULTURAL! Este parte din viata de expat, o etapa fireasca.

Iar ca rezolvare este sa incerci sa cunosti societatea-gazda. Cu tot ce implica ea. Sa incerci sa intelegi motivele din spatele unui raspuns sau a unei atitudini, sa vezi omul ca individ si nu ca un "tot" in care ai aterizat. Sa te straduiesti sa inveti limba, sa citesti putina istorie, sa le apreciezi valorile.
Nu mi-am propus sa iubesc totul orbeste, sau sa ma adaptez complet in peisajul olandez, dar incerc sa-i inteleg, sa le vorbesc limba, sa vad partea buna intr-un incident si pina la urma sa ramin cu amintiri frumoase si experiente memorabile in tara adoptiva.
Olanda m-a invatat sa fiu rabdatoare si generoasa, sa nu mai judec, sa ma bucur mai mult si mi-a mai redus putin din ridurile de pe frunte. M-a invatat ca a-ti spune parerea in fata oricui, inclusiv a sefilor, nu este un capat de tara ci dreptul meu. Si ca "doe je best" indiferent cit de prost faci, este apreciat.

Am stat si-am invatat limba (II)

Aceasta este continuarea unui post publicat acum aproape un an. Promit sa nu mai astept sa treaca inca un an pentru urmatorul episod!

Asadar, am ajuns la primaria din "sat" pentru directionare. Am fost trimisa la o scoala, mi s-a spus ca nu exista fonduri si prin urmare trebuie sa mi-o platesc singura. Ok, cit sa fie? Veti afla la fata locului, mi s-a raspuns.

Credula si increzatoare am ajuns la adresa indicata. Un centru educational care functiona in mare parte cu bani de la primarie. M-au primit frumos, cu zimbetul pe buze, m-au programat pentru un test in doua saptamini urmand ca maxim intr-o luna sa incep scoala.
Ce minunat! Ardeam de nerabdare sa functionez cumva normal, in sfirsit! Nu-mi ardea de plimbari, vacante, descoperiri. Avusesem un plan pe care din ratiuni independente de mine a trebuit sa-l modific. Stiam doar ca trebuie sa ma integrez si sa-mi gasesc un job. Cu cit mai repede scoala cu atit mai repede viata normala.

Am dat testul, chiar pe 1 martie. De nerabdare am plecat cu o ora mai devreme de-acasa. Imi aduc aminte si acum ce zi senina si frumoasa a fost. Stralucea un soare ireal pentru Olanda ploioasa cu care facusem cunostinta pina atunci. E un semn bun, mi-am zis, afisind un zimbet timp.

Inainte de testarea propriu-zisa, am discutat cu una dintre profesoarele de acolo, cea care s-a ocupat de "dosarul" meu. A notat frinturi din conversatie, mi-a explicat ca ce urmeaza sa se intimple e un test de inteligenta ca astfel sa ma plaseze in grupa nivelului meu, apoi m-a invitat la un birou. Am avut 30 de minute sa  fac exercitiile. La plecare m-a asigurat ca in maxim doua saptamini o sa primesc rezultatele acasa si probabil amanuntele legate de inceperea cursului. Totul parea lin si frumos.

Rezultatele nu le-am mai primit niciodata, probabil s-au ratacit printr-un sertar pe-acolo ... Dupa trei saptamini in care cam incepusem sa-mi pierd sperantele am sunat. Mi s-a raspuns ca ei nu stiu nimic, cind am dat testul si cu cine? Mi s-a parut halucinant ... Am infascat singura dovada pe care o aveam ca trecusem pe-acolo, mi-am luat pasaportul si m-am infiintat la receptia scolii.
Tot ce-am rezolvat ducindu-ma si confruntindu-i fata in fata au fost doar asigurari si sprincene arcuite insotite de dari din umeri. Da, pare ca am trecut pe-acolo, insa profesoara cu pricina nu mai lucreaza aici. Dar sa facem totusi o copie dupa pasaport si cind se vor infiinta noi grupe va vor anunta.

La fiecare doua saptamini ii sunam. Inca nu, sa mai astept putin ca se lucreaza la programa si grupe. In tot acest timp m-am ocupat de celelalte acte, asigurari, apostile, certificate, intr-un cuvint hirtogarie. Pentru toata punerea asta in regula a trebuit sa mai ajung si in Romania.
De ce am mers numai pe aceasta scoala? Pentru ca din informatiile avute era singura arondata noua care oferea cursuri complete, inclusiv pregatirea si inscrierea pentru examenul de integrare. Acest examen mie nu-mi era obligatoriu, insa am zis ca o dovada in plus, sub sigla Ministerului Educatiei e binevenita.

Asa se face ca am ajuns la mijlocul lui mai si nu-mi era clar unde si cind voi invata olandeza ...

Shoppingul online. O solutie?

   M-am gindit sa va intreb cum stati voi cu shoppingul online?
Intorcindu-ne un pic in istoria personala, trebuie sa va spun ca primele produse pe care le-am comandat online au fost niste cd-uri cu filme, evident nu originale. Cred ca se intimpla prin 2002-2003 si habar n-aveam cum as putea sa-mi downloadez singura filme de pe net. Asa ca, prin nu stiu ce informatii, am dat de niste tipi care faceau acest lucru si le vindeau. Aveam "catalogul" din care-mi alegeam ce voiam. Imi mai dadeau si cite un film gratis pentru ca aveam de obicei comenzi mari. Eu trimiteam emailul cu filmele dorite, ei imi raspundeau spunindu-mi in cit timp voi intra in posesia lor, apoi asteptam cuminte avizul postal si plateam ramburs. Simplu, pe baza de incredere reciproca. Pe-atunci functionam pe baza de filme, nu apa, aer, mincare. Nu mai stiu cit timp am tinut-o asa, insa a fost o perioada minunata care mi-a imbogatit cultura cinematografica.
Deci, ce v-am spus intra la categoria "shopping online", nu?
Putin mai tirziu am inceput sa-mi comand carti de la polirom si bilete la concerte. Altceva in mod sigur nu mi-am mai comandat online in Romania.
Si asa ajungem in anul de gratie 2007 cind mi s-a deschis in fata ochilor universul shopping-ului online, produs o data cu mutarea in Olanda.
Sa deschid un pic parantezele. Nu pot sa spun ca am fost vreodata foarte pasionata de cumparaturi, cred ca ma incadrez in limita normala, deci nimic exagerat. In primul an aici am fost mai ocupata cu acomodarea, cautat curs, descoperit altceva decit mall-uri si magazine indesate cu haine si alte alte produse.
Totusi, mai intram in cite unul, de voie, de nevoie sau curiozitate.
Astfel, imi aduc aminte ca dupa citeva ore de curs am aterizat in centrul Rotterdam-ului intr-un magazin. N-am fost prea atenta la ce se intimpla in jurul meu, asa ca la iesire am avut surpriza sa constat ca usile erau foarte ferecate. Nu-mi zisese nimeni ca e ora de inchidere, m-au lasat acolo fara sa ma deranjeze. Si nu era foarte tirziu, doar ora 1800. Asta a fost una dintre primele mele nedumeriri ... de ce se inchid magazinele asa devreme (despre acest subiect am de gind sa revin inr-un alt post, este, cumva, fascinant)?
Dupa ce m-am lamurit si ca ceea ce numesc ei mall-uri sint niste centre comerciale tristute doar pe un singur etaj, agitatia mea intr-ale consumerismului a scazut pina la lipsa.
Asa ca am intrat in facinanta lume a shoppingului online. Si cam acolo am ramas!
Pina-n zi de azi imi procur haine, pantofi, parfumuri, carti, telefoane, agende, masina de spalat, roboti de bucatarie, laptopuri, huse de mobil, e-reader, you name it!
De ce sa ma complic daca sint doar la un click distanta, am card de membru, pachetul imi vine la usa si de obicei nu platesc returul? Ba mai mult, fiind client fidel, primesc reduceri, adun puncte si vouchere substantiale.
Eu sint foarte fericita cu solutia asta. Si as vrea sa stiu parerea voastra - sinteti sau nu pentru cumparaturile online? Vreti neaparat sa simtiti, sa probati, sa pipaiti materialul, sa vedeti fizic obiectul pe care doriti sa-l procurati, sau aveti incredere in fotografiile de pe net?
Eu prefer a doua varianta, pentru ca iau de la firme de incredere, am dreptul la retur (asa cum am spus mai sus), pot sa probez in liniste si de mai multe ori ceva, deci nu trebuie sa decid pe loc, intr-o cabina micuta cu lumina proasta daca vreau sau nu acel ceva, iar plata ori se face in avans, ori am vreme o luna de zile sa-mi platesc datoria. Nimic mai simplu si frumos, zic eu! In cazul in care nu sint acasa cind imi suna postatul la usa, am vecini foarte amabili care imi opresc pachetul.
Asa ca, de-a lungul vremii, mi-au venit pachete din: Olanda, Germania, Belgia, Italia, America si Anglia.
As vrea sa nu ma intelegeti gresit, citeodata mai merg la cumparaturi, insa activitatea asta e redusa la maxim si nu pot sa spun ca-mi lipseste. Pentru mine, shoppingul online este varianta ideala.
Cum e la voi?

Vara asta-i a mea!

Nu m-am mai bucurat de vara in asemenea fel de foarte multa vreme. Sau am uitata ca m-am bucurat. Hm ... posibil!
Cum sint "libera de contract" nu am decit sa o savurez, sa-mi fac planuri, sa-mi colorez unghiile si sa-mi iau bicicleta la plimbare. Intre paranteze fie spus, probabil ca mi-a si uitat greutatea de cind sta abandonata in garaj, nebagata in seama, cu lantul neuns. Vara asta ne vom bucura impreuna!

Dupa ce am scapat de serviciul cel groaznic si rau (evident, exagerez un pic), mi-am facut bagajul, am pus 6 costume de baie, citeva rochite si ochelarii de soare si ne-am indreptat spre o insula prietenoasa cu soare mult si apa din belsug.
Nici ca se putea mai bine! Iubesc soarele, iubesc caldura, iubesc nisipul. Corpul meu s-a lasat rasfatat de raze, mintea mea s-a linistit, in 7 zile mi-am regasit zenul pierdut si pe fata mea a ramas un zimbet neintrerupt. Vacanta cea binefacatoare a trecut deja la capitolul amintiri, dar mai sint citeva luni la mijloc in care as putea sa mai cochetez cu ideea de plaja-soare-vacanta.

Dar ce mi-am propus? Am planuri mici cu efect total.

- in fiecare zi sa-mi colorez unghiile;
- sa merg la plaja de cite ori este frumos afara (in coltul meu de lume vremea nu ma prea ajuta la punctul asta, dar o sa am grija sa profit atunci cind e cazul);
-sa ma trezesc dimineata si sa savurez momentele de liniste si aerul tare si rece;
- sa fac plimbari lungi cu bicicleta si pe jos, zilnic;
- sa ma apuc de germana pentru ca si-asa trebuie s-o invat cind ne mutam;
- sa citesc toate cartile propuse, de pe raft si din e-reader;
- mincare buna si sanatoasa;
- apa multa, multa apa;
- filme si seriale.

Suna foarte neproductiv, insa in paralel am planuri si de job care se vor concretiza in septembrie, dar pina atunci mai e.
Voi cum va traiti vara?